Despre arta înrămării…

Ai terminat de renovat, de ales mobilierul si de despachetat, dar simti ca ceva lipseste si iti dai seama ca este vorba de peretii goi. Ai o intreaga colectie de fotografii de familie, tablouri si amintiri de forme, culori si cu teme diferite pe care nu stii cum sa o organizezi. Cum poti transforma un haos vizual intr-o compozitie coerenta? Iti oferim cateva sfaturi cu privire la expunerea si aranjarea ramelor.

Primul pas este selectia obiectelor pe care le vei expune. Daca ai prea multe fotografii, fii exigent in alegerea celor mai bune. Nu este nevoie sa expui zeci de fotografii de la nunta sau zeci de fotografii cu cel mic, ci doar pe cele care iti reprezinta cel mai bine familia. Alege-le pe cele care au atat o valoare sentimentala semnificativa, cat si o valoare de ordin estetic.

Modul in care alegi sa le expui trebuie sa fie dictat de stilul decorativ al casei tale. Spre exemplu, daca locuinta este decorata in stil traditional, poti alege orice tip de rama, atat timp cat exista un element comun care sa creeze coeziune la nivel vizul (forma ramei, culoarea etc.). Pentru o casa cu influente contemporane, pastreaza un aranjament simetric, aliniand ramele si alege fotografii de marimi sau chiar culori similare. Daca stilul casei este unul eclectic, opteaza pentru un amestec de poze, printuri si opere de arta. In ceea ce priveste stilul si culoare ramelor, acestea pot fi diferite, insa incearca sa mentii un echilibru al marimilor.

Pentru a evita un aspect neingrijit si aglomerat tine cont de urmatoarele ponturi:

• Transforma toate fotografiile in format alb-negru si poti pune laolalta fotografii vechi si noi.
• Daca ai fotografii in formate si marimi diferite, alege rame cu aceeasi forma si din acelasi material.
• Daca ai rame vechi care nu se potrivesc una cu cealalta, vopseste-le pe toate in aceeasi culoare.
• Daca vrei sa expui multe poze colorate si complexe, inrameaza-le cu passepartout pentru ca privirea sa se focalizeaze pe imagine.

Vom prezenta aici cateva elementele de bază ale încadrarii, precum și sfaturi –atat practice cat si estetice – pentru a indruma achizitia unei rame potrivite. In realizarea ramelor sunt utilizate o multitudine de esente lemnoase: de cele mai multe ori frasin, tei, cires, paltin, stejar, plop sau nuc. Prețurile depind de producător, furnizor, dar variază si în funcție de modul de prelucrare a lemnului: manuala sau automatizata, sculptat, (n.t. vopsit) poleit cu aur sau argint… Desigur, rama are si rolul de a proteja lucrarea. Cel care realizeaza ancadramentul trebui să fie în măsură să vă spuna cât de solida trebuie să fie rama pentru a sustine si proteja opera de arta.

Passepartout (paspartu)
Paspartuul este utilizat pentru lucrările realizate pe hârtie, cum ar fi picturi in acuarela, stampe și desene. Paspartuurile sunt montate în jurul marginilor operei de arta și sunt disponibile în diferite materiale si culori. Uneori este folosit paspartuul dublu pentru a accentua culorile prezente în opera de arta; astfel unul poate fi neutru, în timp ce celălalt are o tentă regăsita în lucrare.
In cazul pieselor expuse sub sticlă este de dorit un paspartu suplimentar pentru a oferi mai multa distanta între pictura si sticla. Hârtia se deformeaza în condiții de umiditate mare, iar în cazul în care atinge geamul aceasta se poate lipi, ajungandu-se la deteriorarea permanenta a picturii.
Paspartuurile sunt de trei tipuri. Cele mai puțin costisitoare sunt decorative, realizate din pastă de lemn, cu pH neutru, ceea ce înseamnă că, odata cu trecerea timpului nu ar trebui să elibereze substante acide care pot deteriora opera, cel puțin nu pentru mulți ani. Mai populare sunt paspartuurile realizate din pastă de lemn cu pH neutru si fara lignina, mai scumpe, dar mai durabile decat cele mantionate anterior.

Muzee și colecționari de artă care doresc ca piesele lor să dainuiasca pentru totdeauna prefera paspartuurile din fibre de bumbac. Cunoscute ca optiune muzeala, paspartuurile din fibre textile, sunt în general de doua-trei ori mai scumpe decat cele din pasta de lemn, dar sunt în mod natural neutre din punct de vedere al aciditatii. Singurul dezavantaj este că au tendința de a „veni doar în culori neutre și estompate”, spune Annajean Hamel, specialista in inramari si artă pentru Northeast Document Conservation Center din Andover, Massachusetts. „Aveți posibilitatea să obțineți paspartuuri din pasta de lemn în culori foarte cool „, spune ea.

Sticla
Lucrările pe support de hârtie necesita acoperirea cu sticla sau plexiglas (numit si acrilic), pentru a le proteja împotriva murdăriei și a prafului. Prin contrast, panza este în mod inerent mai rezistentă decât hârtia și, de obicei, curatarea ei e mai puțin riscanta. Anumite tipuri de sticlă oferă, de asemenea, protecție împotriva razelor ultraviolete ale soarelui, care conduc la estomparea culorilor.
Alaturi de protectie sticla are inca o calitate esentiala : este aproape invizibila, lasand sa transpara clar imaginea operei de arta.

Principalele tipuri de sticlă folosite la inramare, de la cele ieftine la cele mai scumpe, sunt: sticla clara, care nu filtra razele ultraviolete; sticla de conservare, cu un strat care filtrează 99% din razele UV; sticla de uz muzeal, care elimina 99% din razele UV și reduce reflecția cu 85%. Produsele din plexiglas sunt, în general, de două ori mai scumpe decat echivalentului lor în sticlă.

Desi multi nu il accepta, plexiglasul are avantajul de a fi mai rezistent la socuri decât sticla, fapt care ar putea fi interesant pentru proprietarii de artă care trăiesc în zonele de risc seismic. De asemenea, este cu o treime mai ușor, lucru care poate conta in cazul picturilor foarte mari. Cu toate acestea, spre deosebire de sticlă, acrilicul se poate zgaria. Sticla este întotdeauna de preferat atunci când acoperă opere de artă create în cărbune, grafit sau pasteluri. Motivul: energia electrică static se acumuleaza pe suprafata de plexiglas și atrage particulele de pe hârtie. Substantele fixative pulverizate pe opera de arta pot preintampina acest effect, iar unii producatori de sticlă acrilică sustin ca au indepartat efectul static din produsele lor. Insa folosind sticla se elimina orice risc.

Protectia spatelui
Spatele pânzelor și al lucrărilor pe hârtie ar trebui să fie protejate pentru a tine la distanta murdăriea, praful și insectele. (Pe vremuri era recomandat sa se faca mici găuri în stratul de protectie de pe spatele lucrarii, pentru a permite operei de arta sa respire, procedura care nu facea altceva decat sa lase murdăria, praful și insectele sa intre in contact cu obiectul.)
Poate exista pana la triplu strat de protectie pentru lucrările pe hârtie. Acestea constau din: o foaie de carton realizat din masa textile (bumbac) care intra in contact direct cu spatele lucrarii; e urmata de un strat gros de plastic ondulat (policarbonat) și, în cele din urmă, un capac de praf. Mai puțin costisitoare, și mai popular decat plasticul ondulat este un suport foamcore, (spumă de polistiren, intre doua foi de hârtie cu pH neutru; polistirenul simplu se poate fractura in timp și poate elibera gaze care dauneaza opera de arta, de aceea trebuie ambalat in straturile de hartie).